Descriere
„Seminarul susținut de Alexandre Kojève Introducere în lectura lui Hegel la École Pratique des Hautes Études între 1933 și 1939 a fost unul dintre evenimentele decisive ale vieții culturale franceze a secolului al XX-lea. O bună parte din dezbaterile intelectuale ale perioadei care i-a urmat pot fi văzute drept continuarea– uneori destinsă și luminoasă, alteori încrâncenată și tăioasă – a unor discuții de seminar. Temele explorate de Kojève – de la dorință ca factor antropogenetic fundamental până la lupta pentru recunoaștere ca motor decisiv al istoriei, de la diagnosticarea prezentului ca moment al sfârșitului istoriei până la caracterizarea sacrificiului ca posibilitate umană esențială – au irigat, prin canale diferite, peisajul intelectual francez al secolului al XX-lea. Seminarul său nu a fost astfel doar fost unul dintre punctele de întâlnire majore ale intelighenției franceze a anilor ’30, ci și unul dintre laboratoarele în care s-au forjat orientările teoretice care aveau să marcheze în deceniile următoare viața intelectuală europeană. Însă, din perspectiva influenței sale istorice, Kojève apare nu atât drept creator al unei școli sau al unui curent anume, cât mai degrabă ca deschizător al unui spațiu interogativ amplu, care a putut mai apoi fi ocupat de o pluralitate de opțiuni teoretice, ca instigator al unei maniere radicale de a se instala în spațiul gândirii.”(Ovidiu Stanciu)
tact –
Emanuel Copilaș: https://ro.baricada.org/hegelul-lui-kojeve/
Tact Editura (proprietar verificat) –
Gelu Sabău: http://www.institutuldefilosofie.ro/e107_files/downloads/Revista%20de%20filosofie/2021/Rev.%20filos.,%20LXVIII,%205,%202021/Recenzii,%20Alexandre%20KOJEVE,%20Introducere%20in%20lectura%20lui%20Hegel%20(Gelu%20Sabau).pdf