HANS BLUMENBERG Secularizare și autoafirmare

Descriere

„Problema legitimităţii depinde (…) de conceptul de epocă. Abia modernitatea, şi ea întâia oară, s-a înţeles pe sine ca epocă şi a creat astfel şi celelalte epoci. Problema e latentă în pretenţia modernă de a rupe definitiv relaţiile cu tradiţia şi în disparitatea acestei pretenţii cu realitatea istoriei, care nu poate niciodată să reînceapă de la zero. Ca toate problemele politice şi istorice de legitimare, epoca modernă apare dintr-o discontinuitate şi e lipsit de importanţă dacă această discontinuitate e adevărată sau fictivă. Epoca modernă solicita ea însăşi această discontinuitate faţă de Evul Mediu. Autoafirmarea neîncetată a autonomiei şi a autenticităţii sale date de ştiinţă şi tehnică este pusă sub semnul întrebării cu teza că „lumea modernă îşi datorează în mare parte imensul succes fundalului creştin”.Măsura succesului determină cantitatea de nedreptate care se află în a-şi fi uitat propriile premise, în a le nega, dezavua sau a refuza să le considere ca atare. Şi ideea secularizării aparţine acestui context, iar funcţia sa devine explicită în el. Dacă epoca modernă este, conform conţinutului său istoric, produsul secularizării, atunci ea trebuie înţeleasă ca o încarnare tipică a ceea ce „n-ar trebui să existe «în realitate»……”

„Trebuie să ne eliberăm de ideea că ar exista un canon fix al „marilor întrebări” care a preocupat de-a lungul istoriei cu o intensitate constantă dorinţa de cunoaştere a oamenilor şi a motivat pretenţiile de interpretare a lumii şi a omului. Dacă aşa ar sta lucrurile, toate sistemele dinamice ale mitologiilor, teologiilor şi filosofiilor s-ar explica prin recurs la congruenţa bagajului lor de informaţii cu respectivul canon al întrebărilor. Problematica transferului întrebărilor este în primul rând una a tranziţiilor de la o epocă la alta, a fazelor schimbării mai rapide sau mai lente a regulilor de producere a unor explicaţii foarte generale. Reproşul că un sistem teoretic ar aduce prea puţin înţelegerii lumii şi a omului în genere e pronunţat mai rar decât pare să fi fost cazul de fapt la fondatorii şi mai ales la avocaţii epigonali ai unor asemenea sisteme în clipa în care credeau că a venit vremea să treacă la demonstrarea puterii explicative a sistemelor respective. Ce se poate descrie ca „secularizat” nu este atât „pretenţia totalităţii” raţiunii moderne, cât mai degrabă obligaţia ei de a viza totalitatea.””.