Descriere
LEV TROȚKI Istoria Revoluției Ruse. Volumul al II-lea. Revoluția din Octombrie.
„Trăsătura cea mai evidentă a unei revoluții este implicarea directă a maselor în evenimentele istorice. În vremuri obișnuite, statul, atât cel monarhic, cât și cel democratic, se ridică deasupra națiunii; istoria este făcută de specialiștii în domeniu: monarhi, miniștri, birocrați, parlamentari, ziariști. Dar, în momentele de cumpănă, când vechea ordine nu mai este deloc suportată de mase, ele sparg zăgazurile ce le separă de arena politică, îi răstoarnă pe reprezentanții lor tradiționali și creează prin intervenția lor un punct de plecare pentru un nou regim. Dacă asta e bine sau nu n-au decât s-o judece moraliștii. Noi însă vom lua faptele așa cum apar în mersul obiectiv al evenimentelor. Pentru noi, istoria revoluției este în primul rând istoria imixtiunii violente a maselor în domeniul unde li se hotărăsc propriile destine.” (Lev Troțki)
Bazată numai pe documente publicate ori de arhivă, de o calitate literară excepțională, zugrăvind cu penel de frescă și în același timp caligrafic personaje singuratice și mulțimi uriașe, oameni politici obscuri sau eminenți, decoruri impunătoare și lupte de stradă, Istoria Revoluției Ruse este o lucrare însuflețită de dorința de a-i oferi trecutului o prezentare cât mai obiectivă. Iar dacă subiectivismul lui Troțki iese uneori la iveală atunci e la nivelul interpretării generale a evenimentelor, cu scuza – justificată de altminteri – că explicarea unui fenomen istoric este un moment necesar al expunerii sale obiective, fără de care obiectul însuși riscă să dispară, făcând loc unor impresii sau elemente factuale răzlețe.
tact –
C. Rogozanu: https://voxpublica.ro/2018/11/07/problema-este-ca-societatea-nu-si-schimba-institutiile-atunci-cand-e-nevoie-asa-cum-isi-schimba-un-mester-instrumentele-trotki-si-istoria-revolutiei-ruse/?fbclid=IwAR2l92BatqIZMxiHZP3gt2dO2Fa1uFtKfLVvMiXJlZMutGoXbFxskfE1A64