Interpretarea culturilor

Descriere

„Atunci când, la începutul anilor ’70, am început să strâng aceste eseuri, toate scrise în deceniul dinainte, în timpul legendarilor ani ’60, era departe de a-mi fi clar ce altceva le punea în legătură unele cu altele, în afară de faptul că eu le scrisesem. Unele erau despre Indonezia, unde lucrasem mai mulţi ani, unele erau despre ideea de cultură, o obsesie a mea, altele erau despre religie, politică, timp și evoluţie, iar unul, care probabil că avea să devină cel mai faimos sau, poate, cel mai infam (i-a redus atât pe marxiști, cât și pe intelectualii progresiști, la bâlbâieli furioase) era un text mai degrabă extravagant despre semnificaţia mai profundă a luptelor de cocoși în rândul balinezilor. Reușeau ele să alcătuiască ceva: o teorie? Un punct de vedere? O abordare? Nu aveam nici măcar un titlu pentru această chestie, cu atât mai puţin o argumentaţie.Mă gândisem să o numesc Semnificaţie și cultură, dar regretatul Marvin Kessler, care era editorul meu la Basic Books și căruia îi aparţinuse de la bun început ideea de a-mi aduna eseurile în volum, a avut, pe bună dreptate, o părere destul de proastă despre el – eschivarea era prea evidentă, iar formularea neinspirată – și m-a îndemnat să scriu o introducere analitică extinsă în care să îmi enunţ poziţia generală. I-am spus că nu știam că am așa ceva. El mi-a răspuns (pe vremea aceea existau editori): „O să găsești una”. Și astfel am produs „Capitolul I. Descrierea în profunzime: către o teorie interpretativă a culturii” și am descoperit atât o poziţie, cât și un motto cu care am trăit de atunci încolo. Această ordine inversată a lucrurilor – mai întâi scrii și apoi îţi dai seama despre ce scrii – poate părea ciudată sau chiar perversă, dar ea constituie, cred eu, cel puţin în majoritatea cazurilor, procedura standard în antropologia culturală.”

„Este adevărat că în România nu există o tradiție veritabilă a gândirii antropologice și că disciplina antropologiei, atât cât s-a putut dezvolta ea recent, a rămas un fel de subramură a sociologiei. Din perspectiva mai largă a ansamblului științelor sociale, Interpretarea culturilor este poate mai importantă decât pare la prima vedere. Sociologia românească a fost până nu demult bântuită de spectrul teoriei funcționaliste parsoniene, a distincției între economic, politic, social și cultural ca domenii autonome ontologic și epistemologic (faimoasa „schemă AGIL”, ajunsă un fel de clișeu teoretic parsonian), a culturii ca adunătură de valori sau mentalități (termeni înțeleși în cheie individualistă și mentalistă și care permit o înțelegere decontextualiza(n)tă și esențialistă a culturii) și a schimbării sociale ca proces de modernizare sau dezvoltare a întregii societăți (incluzând aruncarea la coșul de gunoi al istoriei a practicilor, instituțiilor și chiar a oamenilor asociați cu „tradiționalul”, oferind totodată justificarea diferitelor sociologii conservatoare ce refuză atât idealul „modernității”, cât și „tradiționalul” așa cum există el de fapt, în favoarea unui „tradițional” imaginar și cu adevărat anacronic). Mai mult ca niciodată, științele sociale din România au nevoie de o bază solidă de cunoaștere densă, de dezvoltarea unui simț al contextului (cum ar spune Geertz, al localului ca realitate fenomenologică și nu neapărat geografică) și de cultivarea unui etos al căutării sensului în ceea ce pare a fi profund irațional. La fel ca în cazul lui Geertz, aceste lucruri trebuie asumate ca fiind imperative deopotrivă epistemice și etice. Din toate aceste puncte de vedere, putem învăța atât din succesele, cât și din eșecurile lui Geertz .” Ștefan Guga