Putem separa opera de autor?

GISÈLE SAPIRO – Putem separa opera de autor?

Putem separa opera de autor? Da și nu. Da, pentru că, așa cum am văzut, identificarea operei și a autorului nu este niciodată completă și pentru că opera îi scapă autorului. Îi scapă mai întâi în chiar procesul de producție, în amonte, în măsura în care proiectul creativ este modelat de un spațiu al posibilelor și al ceea ce poate fi gândit, iar în aval, în măsura în care crearea sensului operei este rezultatul unei munci colective care implică o serie de intermediari. Îi scapă și mai mult în procesul de receptare, fiindcă acesta nu este pasiv, ci trece prin forme de apropriere care pot fi contradictorii. [ … ] Circulația operelor în timp și spațiu crește, desigur, riscul de dezistoricizare și prin urmare de neînțelegere a operelor, pentru că le desprinde de contextul în care au fost produse. [. .. ] Dar, așa cum științele umane tind să privilegieze o abordare internalistă, științele sociale s-au abținut prea adesea să abordeze opera, consfințind astfel disocierea acesteia de biografia și de angajamentele autorului. De asemenea, s-a operat o separare între autorii canonici rezervați exegeților autorizați și autorii minori care pot face obiectul unei abordări socioistorice. Ar fi timpul să depășim aceste bariere disciplinare pentru a coopera în această muncă de anamneză indispensabilă pentru viitorul disciplinelor noastre. În loc să cenzurăm sau să «suprimăm» operele, ceea ce ar echivala cu refularea lor, este necesar să realizăm atat o analiza internă, cât și una externă. – GISÈLE SAPIRO

„Cartea discută problema operă-autor din punctul de vedere al acceptabilității sociale a unor creații venite din partea unor scriitori cu notorietate în spațiul public, dar ale căror comportament, ideologie sau conținut literar, uneori apreciat din punct de vedere estetic, intră în coliziune cu reguli morale imposibil de transgresat în lumea contemporană. Cartea contribuie la o mai bună înțelegere a raportului dintre etic și estetic în apreciere artiștilor contemporani, pe fondul contestațiilor declanșate de mișcări precum #MeeToo și cancel culture și discută, făcând apel la instrumente de analiză sociologice, filosofice și literare, cazurile celebre de contestare ale unor scriitori și artiști precum Michel Houellebecq, Éric Bénier-Bürckel, Brett Bailey, Bertrand Cantat, Roman Polanski, Gabriel Matzneff, Charles Maurras, Maurice Blanchot, Peter Handke, dar și a unor teoreticieni și filosofi precum Hans Robert Jauss, Paul de Man sau Martin Heidegger. Fiecare dintre acești autori a stârnit revizuiri și contestări din perspectiva codurilor morale, și ele în transformare, contemporane, din motive ce țin de antisemitism, colaborarea ocultată cu nazismul, apologia rasismului și a violenței față de grupuri minoritare sau defavorizate. Cartea discută în ce măsură opera acestora poate supraviețui blamului inspirat de comportamentul autorilor lor – poate fi celebrată, premiată, canonizată sau pur și simplu uitată. Mai degrabă însă de a furniza verdicte, studiul lui Gisèle Sapiro expune categorii utile de analiză și instrumente de interpretare. Pentru spațiul cultural românesc, volumul poate deveni un ghid de orientare în hățișul unor dezbateri canonice și etice pentru scriitori controversați sau contestați precum Adrian Păunescu, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, dar și pentru celebrități interbelice cu trecut sulfuros, precum Cioran, Noica, Eliade, sau pentru o adecvată raportare la tentativele de canonizare actuale ale lui Radu Gyr – pentru a oferi doar câteva exemple.”(Marius Lazăr)