JAN PATOČKA (1907-1977), născut la Turnov în familia pedagogului și filologului clasic Josef Patočka, își începe studiile de filosofie și de limbi slavice și romanice la Universitatea Karolina din Praga în 1925. A beneficiat de două importante burse de studii care i-au permis să-și desăvârsească formația universitară, grație unor sejururi la Paris în 1928-1929 (unde a asistat la „Conferințele pariziene” ale lui Husserl din 1929) și la Berlin și Freiburg, în 1932-1933. În 1933, la Freiburg, a urmat cursurile lui Heidegger și a participat la seminariile private organizate de Husserl si Fink. A fost, în 1935, unul dintre fondatorii „Cercului Filosofic” de la Praga. În 1936 și-a susținut lucrarea de abilitare cu titlul Lumea naturală ca problemă filosofică . În urma schimbărilor politice din Cehoslovacia de după al Doilea Război Mondial, Patočka a trebuit să renunțe la perspectiva de a desfășura o carieră academică. „Liberalizarea” regimului politic cehoslovac de la mijlocul anilor ’60 i-a permis, pe de-o parte, să revină la universitate – mai întâi ca lector asociat (1965), apoi ca profesor (1968) – si, pe de altă parte, să reînnoade contactele cu mediul stiințific internațional, predând ca profesor invitat în Belgia si Germania Federală. Însă după reprimarea brutală a încercărilor reformiste ale regimului cehoslovac, filosoful ceh s-a regăsit într-o situație precară: fără drept de semnătură si fără posibilitatea de a călători în străinătate, Patočka și-a canalizat energiile spre seminariile private clandestine pe care le organiza alături de apropiați. În ianuarie 1977 a fost proiectat în centrul scenei publice internaționale ca purtător de cuvânt – alături, printre alții, de Václav Havel – al Chartei 77, o platformă de protest împotriva politicilor represive ale guvernului cehoslovac. Acest angajament public, care avea să-l coste viața, a deschis calea receptării operei sale dincolo de frontierele Cehoslovaciei.
Principalele opere:
Lumea naturală ca problemă filosofică (1936);
Platonismul negativ (1953);
Aristotel, predecesorii săi și succesorii săi (1964);
Platon și Europa (1974);
Eseuri eretice asupra filosofiei istoriei (1975);
Mișcarea existenței umane (postum, 1990).