Descriere
BERTOLT BRECHT – DIALECTICĂ ȘI ÎNSTRĂINARE. SCRIERI DESPRE TEATRU
„Pentru Brecht, teatrul, cea mai socială dintre arte, trebuie să devină un microcosmos al societății în ansamblu, în care se dezbat cele mai importante întrebări de filosofie politică și se creează „alegorii simbolice și utopice” ale structurilor și relațiilor sociale. Filosoful și prietenul său Walter Benjamin definea sugestiv noile relații dintre public și performeri pe care le implică teatrul brechtian: Pentru publicul său, scena nu mai este „scândura care reprezintă lumea” (cu alte cuvinte, un cerc magic), ci o zonă agreabilă de expunere publică. Pentru scena sa, publicul nu mai este o colecție de cobai pentru exerciții de hipnoză, ci un colectiv de persoane interesate, ale căror cerințe trebuie satisfăcute. Activitatea teatrală a lui Brecht a fost dedicată creării și rafinării regulilor și tehnicilor pentru acest laborator de investigare a relațiilor interumane, cu scopul de a le înțelege cât mai științific și în amănunt, pentru a le putea apoi îmbunătăți sau schimba complet. Brecht era convins că pentru un astfel de demers e nevoie de mijloace estetice noi. Pentru descoperirea lor, va experimenta pe tot parcursul vieții, de obicei împreună cu colective artistice – prin repetiții și spectacole, prin cronici și poeme, prin discursuri publice și polemici estetice, prin piese educaționale și dialoguri filosofice. Aceste încercări și experimente se vor cristaliza, treptat, într‑o metodă originală de practică a teatrului politic, iar Brecht va deveni unul dintre cei mai influenți oameni de teatru din secolul al XX‑lea. Probabil numai scrierile lui Konstantin Sergheevici Stanislavski și cele ale lui Antonin Artaud au avut un impact comparabil. Influența lui Brecht este însă mai amplă, depășește sfera teatrului, teoriile și metoda sa fiind obiect de studiu, inspirație și polemică în domenii diverse, de la cinema la filosofie politică marxistă, studii feministe, publicitate sau game‑design.” ( David Schwartz)
Din cuprins:
STUDIU INTRODUCTIV:
Bertolt Brecht: Pledoarie și instrumente pentru un teatru
care să transforme lumea
[Teatrul epic – dificultăți] (1927)
Gestica (1929)
Note despre opera „Ascensiunea și prăbușirea orașului Mahagonny” (1930)
Despre tehnica actoricească japoneză (1930)
Dramaturgia dialectică (1930/1931)
[Critica Poeticii lui Aristotel] (cca 1935)
Critica empatiei (cca 1935)
Efecte de înstrăinare în arta actoricească chineză (1936)
Teatru epic, alienare (cca 1936)
Efectul de înstrăinare [1] (cca 1936)
Înstrăinarea anumitor momente scenice printr‑o manieră de interpretare ce dezvăluie în schimb obiceiuri și moravuri (cca 1936)
[Predicții despre probabil] (cca 1936)
[Artistul chinez] (cca 1936)
Efectul de înstrăinare [2] (cca 1936)
Efectul de înstrăinare în vechiul teatru (cca 1936)
[Efectul de înstrăinare în teatrul mai vechi] (cca 1936)
Efectul de înstrăinare (cca 1936)
Teoria politică a înstrăinării (cca 1936)
Teoria politică a efectului de înstrăinare în teatru (cca 1936)
Teoria generală a înstrăinării (cca 1936)
[Utilitatea efectului de înstrăinare] (cca 1936)
[Înstrăinarea automobilului] (cca 1936)
[Efectul de înstrăinare la Mommsen și Feuchtwanger] (cca 1936)
[Acțiunea de a juca] (cca 1936)
[Opoziția dintre actor și personaj] (cca 1936)
[Perspectiva spectatorului] (cca 1936)
[Amestecul comicului cu tragicul] (cca 1936)
[Efecte de înstrăinare la Chaplin] (cca 1936)
[Efectul de înstrăinare în alte arte] (cca 1936)
Asupra construcției scenice în dramaturgia nonaristotelică (1936/1937)
[Despre constructorul de scenă] (cca 1937/1938)
[Înstrăinare în loc de empatie] (cca 1937)
[Reprezentări realiste ale comportamentului uman] (1937)
Stanislavski [1] (1937/1938)
[Tehnică de sugestionare] (1937/1938)
Stanislavski [2] (1937/1938)
[Caracterul progresist al sistemului lui Stanislavski] (1937/1938)
[Stanislavski – Vahtangov – Meyerhold] (1937/1938)
Scurtă listă a celor mai îndrăgite, răspândite și banale neadevăruri despre teatrul epic (1937/1938)
Ce este teatrul epic? (cca 1937)
[Linia istorică a teatrului epic] (cca 1937)
Dialog despre o actriță a teatrului epic (1938)
Producerea efectului de înstrăinare (cca 1938)
Scena de stradă
Despre forma epică și valoarea educativă (1938)
Dramaturgia în epoca științei [1] (cca 1938)
Dramaturgia în epoca științei [2] (1938?)
Tip C și tip P în dramaturgie (1938?)
[Tipul C și tipul P și criza empatiei] (1938?)
Limitele dramaturgiei nonaristotelice (1938‑1939)
[Efectul nemijlocit al dramaturgiei aristotelice] (1938)
Cauzalitatea în dramaturgia nonaristotelică (1938)
Dialectică și înstrăinare (cca 1938)
Arta de a arăta lumea așa încât să devină controlabilă (1938‑1939)
[Despre gestus] (cca 1940)
Non verbis, sed gestibus! (Cca 1940)
[De obicei arta actorului nu se găsește în cărți] (1940‑1941)
Scurtă descriere a unei noi tehnici a artei teatrale care produce un efect de înstrăinare (cca 1940)
Despre arta teatrală epică (cca 1940)
Repetițiile/stabilirea punctului de plecare (1940‑1941)
Despre utilizarea principiilor (1940‑1941)
[Efectul artei teatrale epice] (1941?)
[Nicio stârnire de emoții] (1941?)
Despre istoricizare (cca 1941)
La cumpărat de alamă [1939‑1955]
Micul organon pentru teatru (1948/1949)
Reguli elementare pentru actori (1951)
[Ce face actorul să fie actor] (1951)
Gestică (1951)
Despre gestus (1951)
[Intriga (Fabel)] (1952)
[Addenda la micul organon] (1954‑1955)
[Alte addenda la micul organon] (1954‑1955)
Apărarea Micului organon (1954‑1955)
Note despre dialectica în teatru [1] (1954)
Note despre dialectica în teatru [2] (1954)
[Note despre dialectica în teatru 3] (1954)
Dialectica în teatru (1951‑1956)
Recenzii
Nu există încă recenzii.