Editură independentă · Cluj-Napoca Mobil: 0733 11 77 55
Romanul Redus

Paperback

Romanul, realul și alte eseuri

Philippe Forest

(6) 6 recenzii

Prețul inițial a fost: 29,53 lei.Prețul curent este: 23,62 lei. TVA inclus

Stoc epuizat

Autor: Philippe Forest
Traducere și postfață: Ioan Pop Curșeu
234 pagini

© Éditions Cécile Défaut, 2007
© Editura TACT, 2008

Recenta carte a lui Philippe Forest, Le Roman, le réel, et autres essais, apărută în 2007 la Editura Cécile Défaut, la Nantes, și pe care Editura Tact o prezintă tradusă publicului românesc, strânge laolaltă mai multe conferințe și articole, dintre care cele mai vechi datează din 1998. Departe de a fi un mozaic de fragmente disparate, lucrarea lui Philippe Forest este, dimpotrivă, destul de unitară. O idee forte determină o mare unitate în diversitate:„romanul răspunde chemării realului, dar răspunde în aceeași măsură de real într-un efort etic permanent și polimorf”. Această idee asumă diverse forme de-a lungul cărții. Analiza raporturilor dintre realism și transcrierea „experienței trăite”, critica ideii metaforice a vieții ca roman, reflecția asupra narațiunii asumate de un „Eu” și asupra verosimilității sale, aprofundarea conceptelor de formă și conținut în discutarea chestiunii „angajamentului” literar pe urmele lui Jean-Paul Sartre etc. Dar cărui „real” îi răspunde oare romanul în diferitele epoci ale evoluției sale istorice? Realului banal, accesibil simțurilor, care este – conform cu părerea tuturor realiștilor, începând cu Balzac – obiectul prin excelență al unui discurs așa-zis realist, sau al scriiturii neo-naturaliste, foarte răspândită în romanele din a doua jumătate a secolului XX? Nu, în cazul acesta avem de-a face doar cu „realitatea”, care prezintă unele puncte de contact cu „realul”, fără să-l includă însă. „Realul” căruia îi răspunde romanul adevărat nu poate fi găsit decât în orizontul unui „imposibil”, așa cum e definit acesta de Jacques Lacan pe urmele lui Georges Bataille. În jurul „imposibilului” se grupează – pe tot parcursul cărții lui Philippe Forest – constelații tematico-semantice care îl circumscriu cu precizie suficientă: iremediabilul, negativul, impardonabilul, ireprezentabilul, abisul, vagul, infinitul, vertijul, neantul, lipsa, pierderea, moartea, doliul, sexul… Din confruntarea sa permanentă cu aceste limite ale experienței umane își extrage romanul adevărat aparența sa de viață trăită, precum și valoarea sa de adevăr (sursă, aceasta, a valorii etice a scriiturii romanești). Cât despre romancieri, autorii pe care îi are în vedere Forest pentru a-și argumenta tezele sunt extrem de diferiți între ei și am putea chiar să-i considerăm incompatibili, dacă n-ar exista preocuparea lor constantă pentru reprezentarea „realului”: Joyce și Céline, Breton și Artaud, Faulkner și Louis Aragon, Robbe-Grillet și Hemingway, Kundera și Jacques Henric, Philip Roth și Kenzaburô Oé, sau Kierkegaard, Rimbaud, Bataille (considerați romancieri). Ancorarea programatică în modernitatea secolelor XX și XXI nu-l împiedică pe Philippe Forest să facă scurte incursiuni fascinante în opera unor mari romancieri care se situează la originile, apropiate sau îndepărtate, ale acestei modernități: Flaubert, Stendhal, Rabelais și chiar Le Roman de Renart. Scopul enormului survol cultural întreprins de Forest se dovedește dublu: pe de o parte vrea să elucideze anumite aspecte secrete ale evoluției istorice a romanului, iar pe de altă parte tinde să contextualizeze propria sa tentativă romanescă.

 

Greutate 1 kg
Dimensiuni 20 × 15 × 1 cm
Autor/Autori

Format

Publisher

Tact

6 recenzii pentru PHILIPPE FOREST – Romanul, realul și alte eseuri

  1. tact –

    la paginile 39-41 al revistei Steaua, recenzia „Romanul la rascruce” de Florin Mihãilescu:

    http://www.revisteaua.ro/core/numere/2013/Steaua%207-8%202013.pdf

  2. tact –

    la paginile 39-41 al revistei Steaua, recenzia „Romanul la rascruce” de Florin Mihãilescu:

    http://www.revisteaua.ro/core/numere/2013/Steaua%207-8%202013.pdf

  3. tact –

  4. tact –

Adaugă o recenzie

Află noutăți de la noi