Stenograme filosofice

GÜNTHER ANDERS – Stenograme filosofice

Dacă într-adevăr filosofarea, pentru a se declanșa, are nevoie de un apetit nesatisfăcut pentru sens, un sens trezit de opacitatea enigmatică a lucrurilor singulare, atunci cel care filosofează este asemeni unui vînător înfometat, atent să deosebească fantomele de elementele reale, exigent în a conserva un contact direct, nemediat cu lumea concretă, cu habitatul prăzii sale potențiale, în așa fel încît captura să fie hrănitoare, iar practica filosofică, așa cum o înțelege Anders, nu cadrează cu o antropologie a înrădăcinării, ci doar cu o viziune antropologică ce-i recunoaște omului (și implicit celui care filosofează) măcar mobilitatea animalului.

„Günther Anders a rezistat întotdeauna oricărei tentative de calificare a filosofiei sale printr‑o unică formulă conceptuală, oricât de sugestivă, precum și oricărei posibile încadrări a operei sale într‑un anumit curent filosofic. Motivația acestei atitudini profund refractare în fața identificărilor reductive și unidimensionale nu se hrănește însă din vreo aspirație pretențioasă și belicoasă a autorului la originalitate; de altfel, originalul trimite, de asemenea, la un soi de „ștampilă”, la o categorie culturală aparte cu multipli aparținători. Dimpotrivă, reluctanța sa la subsumare și etichetare se explică prin asumarea lucidă a turbulentului său destin personal, de creatură, creator și victimă a istoriei, strâns împletit cu cele patru evenimente distructive care au marcat secolul al XX‑lea: Primul Război Mondial, accederea lui Hitler la putere în 1933 și declanșarea ulterioară a celui de‑Al Doilea Război Mondial, existența lagărelor de exterminare și, în fine, lansarea în 6 august 1945 a bombei atomice asupra Hiroșimei.”(Nicoleta Szabo)