Înțelepciunea lumii

În sensul în care îl folosesc, cuvântul „cosmologie” implică deci o deschidere spre antropologie. Este oare o violență impusă limbii? Mai rău, o tentativă de a reduce cosmologia la o simplă „viziune despre lume”, necesarmente subiectivă – indiferent că purtătorul acestei viziuni este un individ sau o societate? Să remarcăm înainte de toate că sensul cuvântului „lume” este deseori antropologic. Putem constata că el servește din ce în ce mai mult la desemnarea unor realități umane. Va trebui să ținem seamă de această evoluție semantică, ea însăși simptom al unei revoluții în mentalități. Pentru noi, așadar, „lumea” indică pământul în ansamblul lui, considerat ca locul în care sălășuiește omenirea,oikoumenē, ori societatea, adică o parte a acesteia, stratul social cel mai remarcabil (un „om de lume”); în sfârșit, cuvântul poate desemna un mediu („mica lume a lui Don Camillo”). Acest sens, fie că este sau nu impropriu, a devenit totuși cel mai recurent. Fiindcă, în fond, noi nu mai folosim deloc cuvântul „lume” pentru a desemna o realitate fizică în calitatea ei de realitate fizică. În această utilizare, el este înlocuit într-o oarecare măsură de alte cuvinte, precum „univers” sau „cosmos”. Într-adevăr, ni se întâmplă să desemnăm niște realități cosmice ca „lumea” sau „lumile”, la plural – exact atunci când evocăm „pluralitatea lumilor”. Însă nu facem acest lucru decât dacă respectivele realități sunt considerate drept locuibile de către umanitate ori sunt închipuite ca populate de ființe ipotetice care ar fi analoage oamenilor („războiul lumilor”). Ar trebui deci să tragem concluzia că uitilizarea metaforică a termenului a contaminat în asemenea măsură sensul propriu al cuvântului, încât acesta a devenit cu neputință de folosit? De fapt, este necesar să vedem că termenul „lume” nu este liber de orice metaforă. Poate că nici nu există vreun cuvânt care să poată desemna ansamblul realității fizice fără să implice o optică determinată asupra acestuia. Am putea dovedei acest lucru pentru termenul „univers”, care pune accentul pe maniera în care ansamblul este orientat spre o unitate, ca și cum ar fi focalizat asupra ei. Aici nu mă voi interesa decât de cuvântul „lume”. Îi vedem apărând caracterul metaforic dacă îl plasăm din nou la originile sale, fapt pentru care trebuie să fac un ocol în istorie.