Monoteismul și limbajul violenței

Odată cu dezvoltarea instituţiilor religioase, istoricii cunosc şi vechile fundamentalisme, împreună cu formele lor de exprimare. Din zonele întunecate ale istoriei europene, în care a avut loc şi dezvoltarea şi accentuarea iluminismului, fac parte şi Inchiziţia, autodafé-urile, persecuţia şi uciderea unor oameni care aveau o altă convingere.

Abia în epoca secularizării, a Iluminismului şi a Concordatului, creştinismul a devenit atât de blând şi prietenos, aşa cum îl întâlnim astăzi în activitatea dedicată a instituţiilor bisericeşti, care militează, între altele, pentru un tratament adecvat al imigranţilor şi al celor fără adăpost.

Dacă în lumea occidentală de astăzi este deplânsă uneori pierderea unor valori şi idei, ar trebui să ne gândim că poate tocmai această „pierdere de adevăr” a fost cea care a pus fundamentele vitale pentru o civilizare a societăţii în epoca modernă.

Reprimarea utilizării forţei şi a violenţei în limbaj şi în faptă este o sarcină permanentă, aparent nelimitată, în societate şi cultură. Numai dacă reţeaua intelectuală a studiilor culturale şi a criticii culturii sunt strâns legate într-un spaţiu public foarte larg, există şansa de a „împiedica încă de la început” o evoluţie negativă. Munca unor cercetători ca Jan Assmann şi a unor cărţi ca volumul de faţă au, în acest context, o mare importanţă.